Ghetutele lui Mos nicolae


Când eram mică, dacă m-ar fi pus cineva să aleg între Moș Crăciun și Moș Nicolae, cu siguranță îl alegeam pe Moș Nicolae! Nu aș putea să explic de ce, dar m-am simțit mai apropiată spiritual de el. O fi, poate, din cauza faptului că Moș Crăciun mereu "îi ruga" pe părinții mei să îmi dea cadourile de la el cu o zi mai devreme, și după mai mulți ani în care a "a făcut" așa, mi-am dat eu seama că la mijloc e ceva dubios. Dar nu și la Moș Nicolae! În mintea mea de copil, el era mai harnic ca Santa Claus, mereu venea personal!!! să îmi pună dulciurile și alte cele în ghetuțe, și nu se folosea de părinții mei!  
Cu ce fericire și spor îmi curățam ghetuțele în seara de 5 Decembrie, doar eu și mama știm; să nu mai zic de entuziasmul cu care alergam prin casă a doua zi dimineață! 
  
Dar cel mai frumos cadou găsit în ghetuțe până acum, a fost anul trecut, când prietena mea cea mai bună a complotat cu Mosu' și mi-au lăsat în păpucei un... PERUȘ! Nu mică mi-a fost mirarea și nu voi uita niciodată zâmbetul ștrengăresc al Andreei  în timp ce mă trăgea spre hol, să îmi văd ghetuțele.    
Am o propunere pentru voi: ce ați spune să ne bucurăm împreună de cadourile Moșului? 

Pentru că Moș Nicolae trece și în acest an pe la Felicia pentru a răsplăti ghetuțele lustruite!

Felicia îi invită pe 5 decembrie pe ieșeni să își lase ghetuțele la Centrul Cromatic, aflat în fața magazinului Takko. A doua zi, pe 6 decembrie, când se vor întorce după ele, acestea vor fi umplute cu cadouri de la Mos Nicolae.

Aflat deja la a șasea ediție, evenimentul se bucură de la an la an de mai mulți participanți.   
Mai multe detalii poți afla pe http://felicia-iasi.ro/

Am participat anul trecut și m-au surprins foarte mult! Pe lângă dulciuri, am primit un fard tare fain cu 4 culori, pe care îl folosesc și acum. Are o nuanță de gri închis cu sclipici, perfectă pentru serile de iarnă. 
Ce ziceți, mergem împreună? Eu voi fi acolo  


Până atunci, ne vedem pe Facebook și InstagramPupici! 


1 comment:

Color me RED fashion blog - one girl, many outfits.

Love, Roxx~